Preşedinta Parlamentului German

Preşedintele Bundestagului german

Preşedinta parlamentului german: Bärbel Bas

Preşedinta parlamentului german: Bärbel Bas (© DBT/ Tobias Koch)

Preşedinta Bundestagului, parlamentul german, este doamna Bärbel Bas. Preşedinta şi locţiitorii acesteia alcătuiesc Biroul permanent al Bundestagului, organism ales pe durata de 4 ani a legislaturii.

Preşedinta parlamentului german reprezintă instituţia în relaţiile interne şi externe. În materie protocolară, aceasta ocupă a doua funcţie în stat, după preşedintele Germaniei şi înaintea cancelarului şi a preşedintelui senatului (Bundesratspräsident).

Preşedinta Bundestagului conduce şedinţele parlamentare. Aceasta comunică ordinea de zi şi dă cuvântul vorbitorilor. De asemenea, aceasta asigură şi respectarea ordinii parlamentare.

Preşedinta Bundestagului este asistată în timpul şedinţelor plenare de către vicepreşedinţii acesteia.

Preşedinta Bundestagului este superiorul ierarhic al tuturor angajaţilor parlamentului, fiind responsabilă şi de asigurarea ordinii publice şi de accesul în incinta parlamentului.

Preşedinta parlamentului german: Bärbel Bas

Bärbel Bas (Partidul Social-Democrat - SPD) a fost aleasă ca preşedintă a Bundestagului pe data de 26 octombrie 2021. Este a treia femeie care ocupă această funcţie, după Annemarie Renger (SPD, 1972-1976) şi prof. dr. Rita Süssmuth (CDU/CSU, 1988-1998). Bärbel Bas face parte din Bundestag din anul 2009. În circumscripţia electorală Duisburg I a obţinut la alegerile parlamentare din 26 septembrie 2021 40,3 % din voturi.

Bärbel Bas s-a născut la 3 mai 1968 în Walsum, localitate care face parte din oraşul Duisburg din anul 1975. Înainte de a fi aleasă în Bundestag, a lucrat la o casă de asigurări de sănătate. În Bundestag, înainte de a fi aleasă preşedintă, a ocupat funcţia de vicepreşedintă a grupului parlamentar SPD şi a făcut parte din Grupul de lucru pentru sănătate.

Marginalspalte